19.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Tronsonul 3 al DEx 12 Craiova – Pitești, care tranzitează județul Olt, va fi gata anul viitor

- Advertisement -

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură anunță că Tronsonul 3 al Drumului Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, care tranziteaza județul Olt ar urma să fie gata în anul 2023, atunci fiind și inaugurat. Toți cei 31,75 kilometri dintre Valea Mare (Slatina Nord-Est) și Colonești au fost filmați din aer la sfârșitul săptămânii trecute și se observă clar care este în prezent stadiul lucrărilor, cei de la asociție făcând publică și o hartă interactivă.

„Antreprenorul general, UMB, are un progres bun, fiind ‘sus’ cu aproape toate structurile. Lucrările la terasamente sunt și ele înaintate, ajunse la cotă în mare parte din traseu. Mai simplu spus, lotul are toate șansele să fie finalizat până la sfârșitul lui 2023, termenul contractual fiind ianuarie 2024, adică 12 luni de proiectare și 24 de execuție calculate de la emiterea ordinului de începere din 18 ianuarie 2021”, spun reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Însă, conducătorii auto se vor putea bucura doar de jumătate din distanța pe care o are acest tronson, de la nodul Valea Mare, ieșirea din Slatina, și până la nodul Negreni – Scornicești, spun cei din asociației.

„Din păcate, șoferii vor putea folosi doar aproximativ 15 kilometri, între nodurile Valea Mare (Slatina) și Negreni deoarece în capătul de est al lotului, la Colonești, nu avem nod și niciun fel de perspectivă pentru o descărcare temporară. Într-un scenariu ideal, CNAIR ar putea pune presiune pe constructor, dar și pe sine (pentru rezolvarea birocrației necesare), astfel încât deschiderea să fie până la nodul Albota, aflat pe tronsonul alăturat, care are termen contractual noiembrie 2024”, au precizat reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești trece prin unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești, până la limita județelor Olt și Argeș.

Pe lângă acest tronson, județul mai este tranzitat și de Tronsonul 2 al DEx 12, cu Loturile 1 și 2, care are o lungime de 39,85 kilometri, cu punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final municipiul Slatina, la intersecția cu Drumul Național 65 – European 574. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi (Milcov), Slatina și Valea Mare. Dacă Lotul 2, care cuprinde și Centura ocolitoare a municipiului Balș, se anunță a fi deschis la sfârșit de iulie, Lotul 1, între orașele Balș și Piatra Olt, care include Centura ocolitoare a orașului Balș, a fost inaugurat pe 21 aprilie.

În total, Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești este împărțit în patru tronsoane. Va avea o lungime de peste 121,185 kilometri și câte două benzi pe fiecare sens, fiind realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje, limita maximă de viteză admisă fiind de 120 de kilometri pe oră.

Valoarea estimată a întregului proiect este puțin peste 5,5 miliarde de lei, fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Conform proiectului, investiția ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului 2023.

VIDEO:

HARTĂ INTERACTIVĂ: https://bit.ly/3IjCiYI.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți