13.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Șapte proiecte pe infrastructură rutieră vor fi implementate la Slatina. Investiție importantă pe strada Carol I

- Advertisement -

„Documentații de avizare a lucrărilor de intervenții și Indicatori Tehnico-Economici pentru șapte obiective de investiții privind reabilitarea și modernizarea unor străzi și trotuare din municipiul Slatina” este unul dintre proiectele de hotărâre ce se va afla pe masa consilierilor locali slătineni în ultima ședință ordinară din acest an, care va avea loc joi, 22 decembrie. În curând urmează a fi efectuate lucrări în mai multe zone ale urbei, concret pe artere și intersecții ale mai multor străzi, valoarea acestora ridicându-se la peste 14,2 milioane lei, fără TVA, cea mai importantă investiție realizându-se pe strada Carol I.

Proiectul are o valoare de peste 5,7 milioane lei, mai exact 5.749.314 lei, fără taxa pe valoare adăugată, pe lângă carosabilul ce va fi reabilitat pe o distanță de 1.520 metri liniari, se vor amenaja trotuarele, se vor ridica la cotă căminele – 46 de bucăți și vor fi puse rigole pe 300 metri liniari. De asemenea, pe același tronson de drum se va introduce și rețeaua de iluminat public, însă această investiție este inclusă în alt proiect pe care îl implementează Primăria Slatina.

Se mai reabilitează strada Banului, un proiect în valoare de 4.365.142 lei, fără TVA, pe această arteră modernizându-se carosabilul pe 1.530 de metri liniari, refăcute trotuarele, puse borduri, vor fi ridicate la cotă căminele, precum și gurile de scurgere, fiind, totodată, aplicate și rigole.

O altă investiție este modernizarea străzii Mircea Botez, pe care în prezent există doar balast. Puțin peste 2,7 milioane lei, fără TVA, este valoarea proiectului care include reabilitarea carosabilului pe o distanță de 830 de metri liniari, unde sunt prinse și bordurile, la fel și ridicarea la cotă a căminelor și a gurilor de scurgere.

Reamenajarea zonei de la intersecția străzilor Sergent Major Dorobanțu Constantin și strada Arcului este un alt proiect ce va fi implementat de Primăria Slatina, investiția ridicându-se la 267.214 lei, fără TVA. Totodată, se reamenajează zona strada Unirii, intersecția cu strada Primăverii, valoarea investiției fiind de 242.445 lei, fără TVA;
Se vor reamenaja ambele zone, scopul fiind înființarea de noi locuri de parcare în spațiile care la această oră nu au nicio utilitate.

Alte două proiecte prevăd preluarea de ape pluviale pe strada Islazului, investiție de 341.694 lei, fără TVA, și preluarea de ape pluviale pe strada Izvorului, valoarea investiției ridicându-se la 544.577 lei, fără taxa pe valoare adăugată.

Lucrările pe infrastructură rutieră din cele șapte zone ale municipiului Slatina vor fi realizate cu fonduri de la bugetul local, prin Direcția de Administrare a Străzilor și Iluminat Public din cadrul Primăriei. După ce aleșii din Consiliul Local aprobă indicatorii tehnico-economici, obiectivele de investiții urmând a fi implementate după finalizarea lucrărilor la rețeaua de utilități se vor finaliza, printre acestea și cele realizate în ultima perioadă de echipele Companiei de Apă Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți