2.6 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri și reprezentanții RAR au verificat starea tehnică a vehiculelor oprite în trafic la Găneasa

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina au acționat joi, în intervalul orar 11:00 – 13:00, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Oamenii legii au fost efectuate pe Drumul National 65 – European 574, în comuna Găneasa.

Activitățile au vizat, în principal, identificarea autovehiculelor care se deplasează pe drumurile publice având defecțiuni la sistemul de iluminare/semnalizare, anvelope uzate peste limita legală admisă, caroserie degradată, dar și pe cele care au aplicate folii sau tratamente chimice ce estompează vizibilitatea. De asemenea, echipele de control au avut în atenție și verificarea sistemului de frânare și mecanismului de direcție, sistemul de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante, instalația de iluminare/semnalizare și echipamente electrice, inclusiv echiparea autovehiculelor cu faruri destinate circulației pe partea stângă dar și deținerea inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia.

În cadrul acțiunii s-au controlat, din punct de vedere tehnic, 24 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat zece amenzi, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare. Totodată, ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut șase certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Șofer argeșean, sancționat după ce nu și-a reparat autoturismul

Polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat, în jurul orei 11:50, pe DN 65 – E 574, în Găneasa, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș, ce prezenta avarii mai vechi de 30 de zile de la eliberării documentului de constatare a avariei. De asemenea, conducătorul auto nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege, iar în urma controlului efectuat de reprezentanții RAR s-a constatat faptul că autovehiculul avea defecțiuni tehnice la sistemul de iluminare și semnalizare.

Bărbatul a fost amendat cu 290 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut certificatul de înmatriculare, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți