UPDATE: Poliția Română transmite că, în urma celor 153 de percheziții efectuate pe 28 decembrie, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au fost indisponibilizate 18.545 kilograme de articole pirotehnice, o armă letală lungă, deținută ilegal, calibru 22 LR, 820 de elemente de muniție, 18.340 de bucăți de țigarete, 28.355 de euro și 171.140 de lei.
Toate cele aproximativ 18.545 de kilograme de articole pirotehnice au fost indisponibilizate în vederea confiscării, deoarece, conform legislației naționale, în România acestea sunt destinate exclusiv utilizării de către pirotehnicieni, neputând fi comercializate către persoane fizice neautorizate din publicul larg.
Știrea inițială: Nu mai puțin de peste 150 de percheziții domiciliare, mai precis 153, au loc în dimineața zilei de miercuri, 28 decembrie, în 23 de județe din România, printre care și Olt, dar și în Capitală, la persoane și firme bănuite că dețin ilegal obiecte cu conținut pirotehnic.
Descinderile sunt desfășurate sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și sunt efectuate la locuințe unor persoane, sedii sociale și puncte de lucru ale societăților comerciale din București și județele Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Bihor, Brașov, Buzău, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.
Cele din județul Olt, care sunt trei la număr, au loc în orașul Drăgănești Olt – două și comuna Mărunței – una.
„Acțiunea se desfășoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive și de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Activitățile vizează identificarea și indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deținere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfășurării de operațiuni fără drept, identificarea probelor și mijloacelor materiale de probă și tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile”, se precizează într-un comunicat remis de Poliția Română.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, iar la percheziții participă polițiști de la DAESP a IGPR, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Poliție Transporturi, Institutul Național de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene. De asemenea, în activități sunt angrenați și jandarmi.
Până la această dată, în cadrul Planului de acțiune „Foc de Artificii”, care a început la sfârșitul lunii noiembrie, Poliția Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice, parte dintre acestea fiind ridicate și de la mai mulți olteni care dețineau ilegal articole pirotehnice.