8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Tânăr lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe strada Cireașov din Slatina

- Advertisement -

Accident de circulație marți, în jurul orei 20:30, pe strada Cireașov, din municipiul Slatina. Un pieton a fost lovit de un autoturism, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt fiind sesizați despre eveniment prin apel la 112.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetari și a stabili împrejurările în care acesta s-a produs.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânar, în vârstă de 22 de ani, din comuna Bălteni, și un pieton, respectiv un bărbat de 32 de ani, din Slatina. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Potrivit unor surse, victima ar fi fost angajată regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni din apropierea sensului giratoriu din zona Gării.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul, au fost testați de oamenii legii cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătamare corporală din culpă.

Sursă foto: Echipaj de poliție prezent la un eveniment rutier (Imagine reprezentativă)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți