13.1 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Atestarea zonei turistice a Caracalului va creşte şansele finanţării unor proiecte, susţine edilul

- Advertisement -

Acordarea statului de staţiune de interes local pentru zona turistică a municipiului Caracal va creşte şansele de accesare a fondurilor nerambursabile pentru reabilitarea unor imobile de patrimoniu, pentru proiecte culturale şi pentru investiţii în agrement, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul localităţii, Ion Doldurea.

Edilul a explicat că municipiul Caracal a mai fost interesat de obţinerea statutului de staţiune turistică şi în vederea promovării localităţii pentru un turism cultural şi pentru includerea în circuite turistice.

„Cu ce ne avantajează această atestare drept staţiune? În principal pentru atragerea de fonduri europene, pentru reabilitarea unor imobile de patrimoniu dar şi pentru alte proiecte, pentru că vom obţine un punctaj mai mare şi vom avea şanse mai mari să obţinem finanţare. Avem deja în derulare proiecte de reabilitare şi restaurare pentru mai multe astfel de imobile, vorbim de muzeu, bibliotecă, casa Hagiescu Mirişte, în acest an vom reabilita parcul ‘Constantin Poroineanu’. Iar această atestare ne va ajuta în tot ce înseamnă susţinerea unor proiecte culturale, de agrement. Avem foarte multe studii de fezabilitate şi documentaţii întocmite pentru reabilitarea unor imobile şi acum şansele de finanţare vor creşte. Şi vrem să promovăm oraşul pentru turism cultural, pentru că avem potenţial, în viitor avem în vedere şi promovarea în cadrul unor circuite culturale, turistice”, a declarat Doldurea.

Primarul Caracalului a arătat că municipiul a depăşit cu mult punctajul necesar pentru a obţine statutul de staţiune de interes turistic local, având în vedere că erau necesare 90 de puncte şi a obţinut 200 de puncte şi a menţionat că în zona de interes turistic, ce cuprinde Piaţa Victoriei, zona Teatrului Naţional, a parcului Poroineanu şi a clădirilor istorice sunt 134 de obiective de patrimoniu.

„Staţiune turistică de interes local este o noţiune puţin forţată, mai indicat ar fi fost, în opinia mea, zonă de interes turistic, pentru că auzind denumirea de staţiune lumea se aşteaptă să cumpere bilete şi să meargă să se trateze de diferite afecţiuni. În privinţa punctajului pe care l-am întrunit pentru atestare, nu doar că l-am întrunit ci l-am depăşit cu mult. Era necesar să întrunim criteriile pentru 90 de puncte, însă Caracalul a avut vreo 200 de puncte. Oricum nu este vorba de tot municipiul Caracal, de fapt este numai o zonă de interes turistic, unde sunt 134 de obiective de patrimoniu, printre care Teatrul Naţional, sediul primăriei, parcul ‘Constantin Poroineanu. Nu sunt incluse zona industrială, cea de blocuri, zonele de case”, a spus Ion Duldurea.

Edilul a menţionat că municipiul are şi spaţii de cazare pentru turişti, ce în prezent totalizează 436 de locuri. Totodată, Doldurea a adăugat că în municipiu sunt organizate numeroase festivaluri, printre care un festival anual de teatru, festivalul de căluş, festivaluri de muzică etc.

România are 35 de noi staţiuni turistice de interes local, atestarea acestora urmând să creeze un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi, totodată, a cifrei de afaceri a investitorilor din domeniu, a informat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), într-un comunicat din 28 decembrie 2022.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți