1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Iancu Jianu. Hoți de componente ale unei sonde de petrol, prinși de polițiști, după ce s-a tras un foc de avertisment

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bobicești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut luni, 9 ianuarie, trei tineri, toți din comuna Iancu Jianu, cercetați pentru tentativă la furt. Aceștia au fost prinși în aceeași zi pe când furau componente ale unei sonde de petrol, situată pe raza localității, oamenii legii fiind nevoiți să tragă un foc de avertisment pentru a-i opri, după ce au încerca să fugă pe un câmp din apropiere.  

Fapta a fost comisă în dimineața zilei de luni, în jurul orei 10:00.

„În fapt, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bobicești, în timp ce desfășurau activități specifice în zona unui parc petrolier din comuna Iancu Jianu, județul Olt, au depistat în flagrant trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, din localitate, care sustrăgeau componente metalice din interiorul societății comerciale cu profil de extracție a produselor petroliere. În momentul în care tinerii au fost somați de către polițiști să se oprească din activitatea infracțională, aceștia au încercat să se sustragă, fugind pe câmp. Întrucât cei trei tineri au refuzat să se oprească la somațiile polițiștilor, a fost executat un foc de avertisment, în plan vertical, tinerii fiind prinși și imobilizați. În urma folosirii armamentului din dotare, nu au rezultat victime omenești sau pagube materiale”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Cei trei tineri au fost conduși la sediul Postului de Poliție Iancu Jianu pentru audieri, iar pe numele acestora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt.

În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, polițiștii i-au reținut pe cei trei tineri din Iancu Jianu, pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți