Fiscalizarea bacşişului în HoReCa, o măsură binevenită care aduce mai multă transparenţă în domeniu (consultanţi)

Fiscalizarea bacşişului în HoReCa este o măsură binevenită, care aduce mai multă transparenţă în domeniu, însă mai rămân o serie de aspecte practice care trebuie lămurite de autorităţi, astfel încât agenţii economici care derulează activităţi în care se practică acordarea unor recompense de acest gen să se poată conforma la reglementările care îi vizează, consideră experţii Deloitte România.

Potrivit acestora, agenţii economici din domeniul ospitalităţii (HoReCa) aplică, din 2023, noi reguli fiscale.

„Este vorba, pe de o parte, de impozitarea activităţii, fiind eliminat impozitul specific, iar pe de altă parte, de impozitarea bacşişului prin reflectarea în bonul fiscal a sumelor oferite de clienţi. Conform celor mai recente reglementări, aceste sume vor fi trecute pe nota de plată, distribuite angajaţilor şi impozitate conform reglementărilor în vigoare. Legiferarea bacşişului este o măsură cerută intens de reprezentanţii domeniului HoReCa, iar dezbaterile au durat câţiva ani, trecând prin mai multe forme”, se menţionează într-un material de opinie semnat de Camelia Malahov, Director, şi Andreea Vlad, Manager, Taxe Directe, Deloitte România.

Aceştia subliniază că, după abrogarea prevederilor care reglementau modul de definire, înregistrare şi fiscalizare a bacşişului, cuprinse în OUG nr 15/2018, acest subiect „a rămas suspendat”. „Totuşi, interes există şi din partea autorităţilor, având în vedere estimările privind sumele plătite şi, respectiv, încasate sub formă de bacşiş, care ar fi cuprinse între 750 de milioane şi 1,5 miliarde de lei, şi, deci, nefiscalizate”, precizează consultanţii.

Reglementările cu privire la evidenţierea bacşişului au fost introduse prin modificarea legislaţiei privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale şi se aplică operatorilor economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN 5610 – Restaurante şi 5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor. Nu este specificat ce se întâmplă în cazul altor activităţi unde se practică bacşişul (spre exemplu în domeniul serviciilor de înfrumuseţare, masaj etc).

Pe de altă parte, în cazul livrărilor de bunuri la domiciliu, înscrierea bacşişului pe bon este opţională, probabil pentru că bacşişul remunerează o servire. De aici apare întrebarea dacă şi pentru celelalte activităţi, care nu sunt direct menţionate în legislaţie, înscrierea bacşişului pe bon este opţională.

„Bacşişul va fi evidenţiat ca linie distinctă, indiferent de modalitatea de încasare (cash sau card). În prealabil, clientul va primi o notă de plată prin care i se va oferi ocazia să opteze pentru nivelul bacşişului oferit. Acesta poate fi cuprins între 0 şi 15% din valoarea consumaţiei, dar există şi posibilitatea înscrierii unei valori absolute în lei, dacă clientul optează pentru această variantă”, susţin autorii analizei.

În cazul în care se solicită emiterea unei facturi, de exemplu pentru deducerea drept cheltuială de protocol, bacşişul va fi, de asemenea, înscris distinct pe acest document. În mod normal, bacşişul va putea fi dedus şi doar în baza bonului fiscal, dacă nu s-a optat pentru emiterea unei facturi, deşi nu este clar specificat acest lucru.

Conform specialiştilor Deloitte, bacşişul nu va constitui venit la nivelul operatorilor economici din domeniul HoReCa, ci va fi distribuit integral către angajaţi, în baza unei evidenţe nominale şi a unui regulament intern stabilit de angajator. Totodată, sumele aferente bacşişului rămân în afara sferei de TVA.

Prin adoptarea acestor reglementări, România se aliniază la regulile practicate de mai multe ţări din Uniunea Europeană. Astfel, unele dintre acestea, însă, au oferit o serie de facilităţi fiscale jucătorilor din industria ospitalităţii, pentru susţinerea salariaţilor pe perioada pandemiei. Spre exemplu, Franţa a renunţat la taxarea bacşişului până la 31 decembrie 2023, iar Italia a micşorat impozitul pe venit aplicabil bacşişului la 5%. În plus, în ambele cazuri există anumite plafoane de la care se aplică impozitarea bacşişului.

sursa: Agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<