1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un băiețel de doar 6 luni, decedat la domiciliul său din Oboga. Polițiștii au deschis dosar penal

- Advertisement -

Tragedie fără margini într-o familie din comuna olteană Oboga. Un băiețel de numai 6 luni și-a dat ultima suflare la domiciliul său, tatăl acestuia fiind cel care a sesizat la apelul de urgență 112 faptul că fiul este în stare de inconștiență acasă.

Totul s-a petrecut în dimineața zilei de marți, 10 ianuarie, iar oamenii legii au constatat că pe trupul bebelușului nu sunt urme de violență.

„La data de 10 ianuarie, în jurul orei 05:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Oboga, cu privire la faptul că fiul său se află în stare de inconştienţă la domiciliu. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bobicești care, din primele verificări, a stabilit faptul că un minor, în vârstă de 6 luni, ar fi decedat la domiciliul său din comuna Oboga, județul Olt. În urma examinării sumare a trupului minorului, s-a constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violență pe suprafața corpului”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Potrivit unor informații, se pare că băiețelul a fost internat în spitalul slătinean pentru o săptămână, fiind externat chiar luni, 9 ianuarie, cu doar câteva ore înainte de a se întâmpla nenorocirea. Surse medicale spun că motivul pentru care a primit tratament de specialitate pe Secția de Pediatrie ar fi fost o infecție respiratorie, de care s-ar fi vindecat, cu aceeași problemă medicală confruntându-se se pare și în luna decembrie, atunci fiind internat la Spitalul Orășenesc Balș. Însă, rezultatul necropsiei va fi cel care va arăta exact din ce cauză a murit micuțul.

Polițiștii olteni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în cauză fiind continuate cercetările.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți