15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cercetat după ce a furat bunuri din multe societăți austriece, un bărbat a fost depistat acasă la Pârșcoveni

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Secției 1 Poliție Rurală Bobicești, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au pus în executare vineri, 13 ianuarie, un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Austria, pe numele unui bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Pârșcoveni, cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt. Acesta este acuzat că făcea parte dintr-un grup infracțional organizat și a furat bunuri din mai multe firme austrice.

Olteanul a fost găsit chiar la domiciliul său din comuna olteană Pârșcoveni și a fost încarcerat în Arestul Poliției Dolj.

„În urma activităților specifice, polițiștii l-au depistat pe bărbatul de 34 de ani, în comuna Pârșcoveni, județul Olt. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Conform mandantului european de arestare, bărbatul este cercetat pentru că, în calitate de membru al unui grup infracțional organizat, ar fi pătruns prin efracție în incinta mai multor societăți comerciale din Austria, de unde ar fi sustras mai multe bunuri”, au spus reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți