Femeie de 56 de ani, victima unui accident produs la Brebeni

Accident rutier petrecut marți, în jurul orei 16:30, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni. O localnică de 56 de ani a fost acroșată de o mașină condusă de un bărbat, tot din Brebeni, pentru cercetări la fața locului, în urma unui apel la 112, deplasându-se polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Brebeni și un pieton, respectiv o femeie, în vârstă de 56 de ani, din localitate”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Potrivit unor surse, se pare că victima s-ar fi aflat pe marginea drumului în momentul în care a fost acroșată de mașină.

Conducătorul auto a fost testat de oamenii legii cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, pe numele barbatului fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<