Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Găneasa, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut luni patru tineri, toți din municipiul Slatina, cercetați pentru furt calificat și tăinuire. Aceștia au furat mai multe bunuri, printre care și scule electrice, de la un bărbat din comuna Slătioara, oamenii legii depistându-i în noaptea de duminică spre luni pe un drum agricol de la intrarea în localitate.
„În fapt, la data de 15 ianuarie 2023, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Găneasa, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe un drum agricol, situat la intrarea în comuna Slătioara, un autoturism în care se aflau patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, toți din municipiul Slatina. Întrucât tinerii aveau un comportament suspect, polițiștii au procedat la verificarea mașinii, ocazie cu care au fost descoperite mai multe bunuri despre care tinerii nu au putut justifica proveniența acestora. În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au stabilit faptul că bunurile ar fi fost sustrase la data de 15 ianuarie 2023, în jurul orei 20:00, de la locuința unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Slătioara”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
Polițiștii au întocmit pe numele slătinenilor dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și tăinuire, în cauză fiind continuate cercetările în vederea documentarii activității infracționale.
În urma probatoriului administrat, la data de 16 ianuarie, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului Balș, pe numele celor patru tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Marți, 17 ianuarie, pe numele slătinenilor, procurorul de caz de la Parchetul Balș a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Sursă foto: Prezentare generală reținere autor infracțiune