Eveniment rutier, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03:00, pe Drumul Național 65 – European 574, în apropiere de intrarea în orașul Balș dinspre Slatina. O tânără de 27 de ani, din localitatea de pe malurile râului Olteț, a intrat cu autoturismul în parapeții de pe marginea drumului, iar în urma apelului efectuat la 112, pentru cercetări la fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Balș.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 27 de ani, din orașul Balș, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea părții carosabile”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Potrivit unor surse, șoferița nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind alunecos, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în parapeți.
În urma evenimentului rutier, tânăra a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorea auto era și sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta a fost testată de polițiști cu aparatul alcooltest, indicând o valoare de 0,03 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.