8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Condamnare definitivă pentru fostul șef al Postului de Poliție Fărcașele, acuzat de luare de mită

- Advertisement -

Magistrațiiu Curții de Apel Craiova au respins ca nefondat apelul pe care agentul șef principal Gheorghe Militaru, fost șef al Postului de Poliție Comunală Fărcașele din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus, a formulat-o împotriva sentinței penale din data de 15 aprilie 2022 a Tribunalui Olt prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvâșirea infracțiunii de luare de mită și 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvâșirea infracțiunii de trafic de influență și pedeapsă complementară, acesta urmând a executa 4 ani, 10 luni și 20 de zile închisoare în regim de detenție. Inculpatul va sta astfel în spatele gratiilor aproape 5 ani pentru fapta sa pe care a comis-o acum mai bine de doi ani, condamnarea dată de instanța de judecată fiind definitivă.

Omul legii a fost prins în flagrant, în decembrie 2020, în timp ce primea 750 de euro mită de la denunțător, suma fiind pretinsă de acesta în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal ce-l privea pe martor, care comisese infracțiunea de fals privind identitatea, și intervenția pe lângă procurorul care supraveghea urmărirea penală în cauză.

„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, la data de 17 decembrie 2020, organele de cercetare penală din cadrul Serviciul Județean Anticorupție Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au prins în flagrant o persoană, la data faptelor agent șef principal de poliție și șef de post, imediat după ce a primit suma de 750 de euro de la martorul denunțător. Suma a fost pretinsă de polițist în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal ce-l privea pe denunțător și intervenția în acest sens pe lângă procurorul care supraveghea urmărirea penală în cauza respectivă”, se precizează într-un comunicat remis de Direcția Generală Anticorupție.

În cauză, polițiștii anticorupție din Olt au beneficat de sprijinul Structurii Centrale a DGA.

Potrivit anchetatorilor, pe 3 decembrie 2020, la nivelul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt a fost înregistrat denunțul bărbatului cu privire la faptul că polițistul, la vremea aceea șeful Poliției Fărcașele, i-a pretins o sumă de bani în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal în care acesta era cercetat pentru fals privind identitatea, aflat pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal. De asemenea, Gheorghe Militaru i-a promis denunțătorului că va interveni pe lângă procurorul care supraveghea urmărirea penală, pentru a aproba propunerea făcută de lucrătorul de poliție judiciară.

La data de 17 decembrie același an, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, polițiștii anticorupție olteni au organizat și realizat prinderea în flagrant a fostului agent șef principal de poliție, imediat după ce a primit suma de 750 euro de la denunțător.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți