3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Două autoturisme implicate într-un accident, la Osica de Sus. Unul dintre ele, răsturnat pe drum

- Advertisement -

Eveniment rutier, la primele ore ale dimineții de duminică, pe un drum public care tranzitează comuna Osica de Sus. Două autoturisme s-au ciocnit violent, iar în urma impactului unul s-a răsturnat pe carosabil și a rămas pe plafon. Din primele informații, accidentul nu a fost unul cu victime și doar cu pagibe materiale.

Mai multe echipaje de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit la eveniment, la fața locului fiind prezente și echipaje ale Poliției Olt care au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care acesta s-a produs.

Accidentul a avut loc, în jurul orei 07:40, la intersecţia străzii Alexandru Ioan Cuza cu strada Primăverii, din localitate, la fața locului deplasându-se polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme, respectiv unul condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, și altul de un bărbat de 50 de ani, din comuna Cezieni. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Polițiștii au întocmit actele de constatare a accidentului de circulație, fiind eliberate autorizații de reparație pentru mașinile implicate în acesta. De asemenea, slătineanul de 32 de ani a fost amendat cu 1.305 lei, iar ca măsură complementară polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație 15 zile.

Sursă foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți