Majoritatea regiunilor României se află la sfârșitul acestei săptămâni, dar și luni, 20 februarie, sub incidența mai multor coduri galbene și portocalii de vânt puternic și viscol, emise vineri de reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie. Județul Olt se va afla sub un Cod galben de intensificări ale vântului, în vigoare în zilele de sâmbătă și duminică.
Un Cod galben va avea intervalul de valabilitate de vineri, 17 februarie, la ora 20:00, și până luni, la ora 20:00. Vor fi intensificări ale vântului și viscol la munte, la peste 1.700 de metri altitudine.
„La munte, la altitudini mai mari de 1.700 m, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări susținute cu rafale de peste 70…100 km/h, va fi viscol și vizibilitate scăzută”, spun meteorologii
De sâmbăta, la ora 08:00, și până duminică seara, la ora 20:00, este valabil un Cod portocaliu de intensificări ale vântului și viscol puternic la altitudini mai mari de 1.700 metri în Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură.
„În intervalul menționat, la altitudini mai mari de 1.700 m în Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100…120 km/h și va fi viscol puternic”, arată ANM.
Un alt Cod galben, dar doar de vânt puternic, este valabil de pe 18 februarie, la ora 08:00, și până pe 19 februarie, la ora 20:00.
„În intervalul menționat, în nord-vestul, nordul, centrul și local în sudul și în extremitatea de sud-est a țării, temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 55…65 km/h și izolat 70 km/h”, declară meteorologii.
Iar celălalt Cod portocaliu este valabil de vineri, la ora 20:00, și până sâmbătă, la ora 20:00.
„În zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița Năsăud,
și Suceava, la altitudini de peste 1.700 m, temporar va ninge viscolit, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vizibilitatea va fi redusă. La altitudini sub 1.700 m, temporar va ploua, prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp și izolat 60…70 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă”, mai precizează ANM.
Sursa citată mai arată că î nordul, nord-vestul și centrul țării vor fi precipitații moderate cantitativ și
pe alocuri se vor acumula peste 25…35 l/mp.