14.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Femeie rănită grav într-un accident rutier produs pe DN 64, la Piatra Olt

- Advertisement -

O femeie, în vârstă de 80 de ani, originară din municipiul București, dar care locuia fără forme legale în orașul Piatra Olt, a fost joi dimineața victima unui grav accident de circulație produs pe Drumul Național 64. Aceasta a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, în urma impactului, ce a fost violent, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații medicale amănunțite. Însă, la puțin timp, cu toate eforturile medicilor, aceasta a decedat.

Evenimentul rutier s-a petrecut chiar în orașul Piatra Olt, în zona acestuia fiind o trecere de pietoni.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au ajuns la fața locului pentru a face cercetări și a stabili împrejurările producerii accidentului, precum și pentru a afla exact dacă victima traversa sau nu drumul pe trecerea de pietoni marcată corespunzător.

Sursă foto: Amator

Oamenii legii au deschis dosar penal în cauză, iar în funcție de care va fi starea femeii vor stabili care va fi încadrarea faptei.

Având în vedere că bătrâna a murit la Spitalul Slatina, polițiștii au întocmit dosar pentru ucidere din culpă.

„La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 09:55, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 64, în orașul Piatra Olt, a avut loc un accident rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, și un pieton, respectiv o femeie, în vârstă de 80 de ani, din municipiul București. În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde a decedat.o Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți