11.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Accident grav în zona Podului Olt, la ieșire din Slatina. Două mașini implicate, o persoană încarcerată

- Advertisement -

Grav accident de circulație, luni după-amiază, în jurul orei 17:00, la ieșire din municipiul Slatina spre Craiova, imediat după Podul Olt. Două autoturisme s-au izbit violent, impactul fiind frontal, iar în urma coliziunii mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mai multe echipaje de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt au ajuns la fața locului pentru a acordat primul ajutor.

Din primele date, o femeie de 73 de ani ar fi rănită grav, fiind nevoie de descarcerarea acesteia dintre fiarele mașinii în care a rămas încarcerată. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina, la fel și soțul acesteia, în vârstă de 74 de ani, având în vedere că a suferit, de asemenea, leziuni. În autoturismul care a intrat în vehiculul acestora era doar șoferul, un tânăr de 29 de ani, din municipiul Slatina.

„În accidentul rutier la ieșirea din Slatina, în zona Podului Olt, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. O femeie a rămas încarcerată în urma evenimentului, fiind extrasă pe pompierii de la descarcerare și preluată de echipajele medicale, cu multiple traumatisme. Persoana încarcerată și șoferul autoturismului în care se afla aceasta, au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe Slatina”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Sursă foto: Amator

Și echipaje de polițiști rutieri s-au deplasat în zonă pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

În urma accidentului, traficul se desfășoară cu dificultate, circulându-se alternativ pe o bandă.

Revenim cu detalii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți