26.7 C
Slatina
joi,18 iulie,2024

Ultimele Articole

Moda transilvăneană a secolelor XVIII – XIX poate fi văzută în cadrul unei expoziții eveniment. Gazdă este Muzeul Județean Olt

- Advertisement -

Eleganță și rafinament. Așa poate fi catalogată expoziția eveniment ce va putea fi văzută la Muzeul Județean Olt, la început de Martie, luna dedicată cu precădere reprezentantelor sexului frumos, și nu numai. Vernisajul expoziției de excepție „Sobrietate și stil în moda transilvăneană a secolelor XVIII – XIX” are loc joi, 2 martie, cu începere de la ora 13:00, la sediul instituției culturale, iar în cadrul acesteia pot fi admirate, pe îndelete, ținute alese și podoabe deosebite care fac parte din tezaurul renumitului muzeu sibian. Totodată, cu ocazia manifestării va fi deschis și „Punctul de achiziții suveniruri”, din cadrul Muzeului Județean Olt. Reprezentanții instituției spun că inedita expoziție nu se adresează doar femeilor, ci și bărbaților, ținând cont de respectarea principiului egalității.

Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Muzeul Județean Olt și Consiliul Județean Olt sunt principalii organizatori ai expoziției eveniment ce va fi găzduită la muzeul din municipiul Slatina până în data de 22 mai 2023, curatori fiind dr. Raluca Maria Frîncu, dr. Raluca Maria Teodorescu de la Muzeul Brukenthal și dr. Iohana Brătoi de la Muzeul Județean.

„Ace de voal, paftale şi cingători din aur şi argint bătute cu pietre preţioase, costume şi accesorii vestimentare, toate sunt semne ale dezvoltării economice pe care o atinseseră locuitorii din Transilvania în secolele trecute. Preluând şi adaptând elemente din vestimentația occidentală, s-a creat o lume bazată pe sobrietate și stil. Acestea sunt motivele demersului nostru de a aduce în faţa vizitatorilor unele din cele mai spectaculoase elemente de vestimentaţie şi podoabă din lumea patriciatului săsesc din secolele XVIII – XIX. Pentru a stăvili luxul şi opulenţa aduse de suflul nou al modei vieneze, în anul 1752, Magistratul oraşului Sibiu a emis «Regulamentul ţinutei şi poliţiei», care reglementa modul în care populaţia oraşului avea voie să se îmbrace în funcţie de clasa socială din care provenea. Cu acest prilej locuitorii Sibiului erau diferenţiaţi în nouă clase sociale. În regulament erau precizate pentru fiecare clasă în parte articolele vestimentare şi accesoriile care se cuveneau a fi purtate şi materialele din care acestea puteau fi confecţionate. Pentru că erau foarte greu de respectat prevederile acestui regulament, opt ani mai târziu, în anul 1760, a fost emis unul nou, mult mai sintetic şi moderat. Moda vremii dovedeşte însă că toate încercările municipalităţii de a opri cheltuielile exagerate ale populaţiei pe obiecte de lux şi de a diferenţia statutul social prin vestimentaţie s-au dovedit a fi zadarnice. Dezbaterile despre o nouă reglementare a ţinutei au fost reluate la Viena în anul 1766, când breslaşii au încercat să promoveze textilele locale, dar împărăteasa Maria Theresia a interzis acest gen de regulamente, ceea ce a determinat încheierea epocii recomandărilor stricte în privința garderobei”, este o scurtă istorie a expoziției „Sobrietate și stil în moda transilvăneană a secolelor XVIII – XIX”.

Reprezentanții Muzeului Județean Olt spun că expoziţia inedită include 77 de piese din colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal: Muzeul de Istorie Casa Altemberger şi Galeria de Artă Românească, având la bază un concept integrator şi interdisciplinar. Alături de tablouri de epocă, prin veşminte, podoabe şi accesorii din aceeaşi perioadă, cei interesaţi vor avea acces la o lume în care luxul şi eleganţa erau un mod de a trăi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți