19.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Primăria Slatina reabilitează strada Tudor Vladimirescu prin Programul „Anghel Saligny”. Peste 5,3 milioane lei, valoarea investiției

- Advertisement -

Una dintre cele mai circulate artere din municipiul Slatina, respectiv strada Tudor Vladimirescu care asigură legătura cu Drumul Județean 546 spre comuna Curtișoara, va fi modernizată. „Reabilitare strada Tudor Vladimirescu” este unul dintre cele 78 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în cuantum total de peste 888 milioane lei, semnate la începutul acestei săptămâni la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Investiția care urmează a fi demarată la Slatina, proiectul fiind depus la Ministerul Dezvoltării de Primărie, se ridică la peste 5,3 milioane de lei (5.312.234,43 lei mai exact n.r.), finanțarea fiind asigurată prin Programul „Anghel Saligny”.

Și în alte patru comune din județul Olt vor fi realizate proiecte prin același program national de investiții. La Leleasca, investiția „Modernizare drumuri” are o valoare de peste 9 milioane lei, iar în comuna Sprâncenata, cu peste 9,7 milioane de lei, se vor asfalta Drumurile Comunale 121, km 7+800 – km 10+035, din satul Uria, 120 B, km 16 +000 – km 19+177, din satul Bârseștii de Sus și 120 B, km 5+200 – km 6+677, din satul Frunzaru.

Prin Programul „Anghel Saligny”, în comuna Iancu Jianu se va înființa sistemul de canalizare în satele Dobriceni și Preoțești, investiția ridicându-se la peste 10,3 milioane lei, iar în localitatea Tia Mare va fi implementat proiectul „Extindere rețea de alimentare cu apă si branșamente”, valoarea acestuia fiind de aproximativ 11,1 milioane de lei.

Cele 87 de noi contracte de finanțare semnate luni, 13 martie, vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea sistemelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare, precum și construirea unui pod.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, se ridică la 704, în valoare totală de aproximativ 7,4 miliarde lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți