5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 300 de furnizori de servicii medicale din județ, verificați anul trecut de Serviciul Control al CAS Olt. S-au găsit mai multe nereguli

- Advertisement -

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a transmis joi, 16 martie, că Serviciul Control al instituției a efectuat acțiuni de control, pe parcursul anului trecut, la peste 300 de furnizori de servicii medicale. 332 au fost în total, iar cei mai mulți dintre ei, respectiv 221, au fost medici de familie. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, acestea nefiind puține la număr, iar printre ele s-a numărat și prescrierea de medicamente compensate sau gratuite asiguraţilor, fără respectarea protocoalelor terapeutice.

CAS Olt a mai verificat și 21 de furnizori de investigaţii medicale paraclinice, trei furnizori de dispozitive medicale, 38 de farmacii, zece stomatologi, alte cinci controale au vizat asistența medicală spitalicească, 20 asistența medicală de specialitate clinică, cinci programele naționale de sănătate, un control a privit asistența medicală de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat, trei asistența medicală de recuperare-reabilitare și cinci controale au fost efectuate la furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu.

Ca urmare a controalelor, furnizorilor verificați le-a fost imputată suma de aproximativ 1,4 milioane lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale raportate CAS.

„În cadrul acestor controale, s-a verificat modul de respectare a clauzelor contractuale, concordanța serviciilor medicale contractate, raportate de furnizor și decontate de casa de asigurări de sănătate cu serviciile medicale consemnate în evidențele cabinetelor medicale, respectarea programului de lucru precum și modul de respectare pe parcursul derulării contractului a condiţiilor existente la momentul evaluării. Urmare acțiunilor de control realizate, a fost imputată furnizorilor verificați contravaloarea serviciilor medicale raportate la CAS Olt cu nerespectarea prevederilor legale şi a obligaţiilor contractuale, aceasta fiind în suma de 1.389.585 lei”, se arată într-un comunicat remis de instituția sanitară.

Principalele disfuncţionalităţi şi iregularităţi identificate în timpul efectuării celor 332 de controalle au fost: prescrierea de medicamente compensate sau gratuite asiguraţilor, fără respectarea protocoalelor terapeutice; recepționarea eronată a unor medicamente (coduri CIM), constatarea unor servicii medicale raportate şi neregăsite consemnate în registrele de consultaţii, cazuri de pacienți care erau internați în aceeaşi unitate sanitară prin spitalizare continuă şi în aceeaşi zi au beneficiat de servicii medicale în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de zi, servicii medicale raportate ca efectuate pe perioada când asigurații au fost internați în spital și nerespectarea programului de lucru.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți