Un TIR încărcat cu grâu s-a răsturnat, în jurul orei 16:40, pe Drumul Județean 653, la ieșirea din municipiul Slatina spre satul Recea al comunei Valea Mare, din cauza accidentului traficul fiind blocat pe ambele sensuri de deplasare.
Polițiștii sunt la fața locului pentru a efectua cercetări.
„În aceste momente, traficul rutier pe Drumul Județean 653 este blocat pe ambele sensuri de deplasare, ca urmare a producerii unui eveniment rutier. Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului”, a declarat Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Șofer al autocamionului cu cereale, răsturnat pe strada Recea de la ieșirea din Slatina, este un bărbat de 59 de ani, din comuna Cârlogani, iar din primele date se pare că acesta, la efectuarea unui viraj la dreapta, ar fi pătruns pe șanțul de pe marginea drumului, iar din cauze ce urmează a fi stabilite ulterior remorca s-a desprins de capul tractor, vehiculul răsturnându-se pe partea carosabilă.
Sursă foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook
La fața locului acționează și un echipaj al Detașamentului de Pompieri Slatina din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
„Intervenim pentru sablare carosabil, cu o autospecială de stingere, în urma răstunării pe drum a TIR-ului încărcat cu grâu”, a spus Alina Oprea, purtătorul de cuvânt al ISU.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar polițiștii rutieri care se află la fața locului direijează traficul în zonă, pentru șoferi fiind oferite și două rute ocolitoare, sat Recea – Valea Mare spre comuna Brebeni – Drumul Județean 546 și sat Recea spre Valea Mare, ieșire spre Drumul Național 65 – European 574.
Șoferul a fost amendat de polițiști și a primit trei puncte de penalizare.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Cârlogani, județul Olt. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, fiind eliberată autorizația de reparație pentru autovehiculul implicat în eveniment. De asemenea, bărbatul de 59 de ani q fost amendat cu 580 de lei și trei puncte de penalizare”, a spus Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
Sursă foto principală: Amator