19.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Adolescenți din Piatra Olt, cercetați sub control judiciar după ce au furat mai multe bunuri din două școli

- Advertisement -

Polițiștii Poliției orașului Piatra Olt, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut luni patru tineri cercetați pentru furt calificat. Originari din Piatra Olt, adolescenții sunt acuzați că au furat mai multe bunuri din două unități școlare din localitate, iar în cursul zilei de marți aceștia au fost lăsați în libertate de procurori, fiind cercetați sub măsura preventivă a controlului judiciar.

„În fapt, la data de 20 martie, în jurul orei 09:00, polițiștii Poliției Piatra Olt au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul a două unități de învățământ din oraș. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor și dispunerii de măsuri legale. În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au stabilit faptul că în zilele de 18 și 19 martie, patru tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți din orașul Piatra Olt, ar fi pătruns, prin efracție, în incinta a două unități de învățământ, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv bare din fier, prelungitoare și cabluri electrice. În urma probatoriului administrat, la data de 20 martie, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele celor patru tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției.

Ulterior, marți, 21 martie, adolescenții din Piatra au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș care a dispus împotriva acestora măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Sursă foto: Internet

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți