Un tânăr de 18 ani, din orașul Scornicești, care avea permisul de conducere obținut de puțin timp, a fost implicat duminică dimineața, în jurul orei 06:15, într-un accident de circulație care s-a produs pe Drumul Național 65 – European 574, în afara comunei Valea Mare, pe panta de urcare spre municipiul Slatina. Din fericire, acesta a scăpat cu viață, însă tatăl său, un bărbat de 45 de ani, care era pasager, a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale la spital. Mașina pe care o conducea a suferit avarii serioase după ce ar fi intrat cu viteză într-un zid de sprijin și un cap de pod de pe marginea părții carosabile.
Pentru cercetări la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, în urma testării cu aparatul alcooltest stabilindu-se că șoferul nu era băut.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din orașul Scornicești, județul Olt. În urma evenimentului rutier, un bărbat în vârstă de 45 de ani, pasager în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Potrivit unor surse, lipsa de experiență la volan a conducătorului auto și-ar fi spus cuvântul. Tânărul din Scornicești se pare că nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, și a intrat în coliziune cu zidul de sprijin din afara drumului, iar ulterior cu un cap de pod.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză iind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.