Consilierii locali slătineni vor avea de aprobat, în ședința CL din data de 30 martie 2023, proiectul de hotărâre „Studiul de fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici, pentru obiectivul de investiții «Reabilitare Centru Cultural Eugen Ionescu», municipiul Slatina, bulevardul Alexandru Ioan Cuza, numărul 28, județul Olt”. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 30 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 7,1 milioane lei construcție și montaj, durata de realizare a investiției fiind de 18 luni, din care trei luni proiectare și un an și trei luni perioada de execuție a lucrării.
Sălile de cinema din cadrul Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina, două la număr, nu mai funcționează de mai bine de un an, singura încăpere a fostului cinematograf „Alutus” care mai este folosită la ora actuală fiind sala de teatru unde se joacă încă spectacole, dar care găzduiește și alte evenimente culturale pe care le organizează Primăria.
În urmă cu aproape 30 de ani, municipiul Slatina rămânea fără Cinematograful „Alutus”, iar din anul 2007 acesta a intrat în administrarea Consiliului Local. Doi ani mai târziu, autoritățile locale de atunci aveau să demareze realizarea Centrului Cultural „Eugen Ionescu” în locul fostului cinema, iar lucrările au constat în modernizarea sălii de film existente cu crearea unei săli de teatru cu 200 de locuri, a două săli de cinema cu 50 de locuri fiecare, foaier, o cafenea culturală, precum și alte încăperi destinate actorilor care veneau la Slatina pentru a juca piese de teatru. Clădirea, care a fost inaugurată la sfârșitul lunii noiembrie 2010 de municipalitate și mari actori români, iar investiția s-a ridicat la peste 3 milioane de euro, avea inclusiv atenuator de vibrații, o premieră pentru România la acea vreme.
Cu trecerea anilor, instituția culturală s-a degredat, motiv pentru care actuala conducere a Primăriei Slatina a decis să o reabiliteze.