19.1 C
Slatina
duminică,8 septembrie,2024

Ultimele Articole

Peste 6.000 de fermieri din judeţul Olt s-au înscris în Programul Tomata

- Advertisement -

Peste 6.000 de fermieri din judeţul Olt s-au înscris până în prezent în Programul Tomata, iar numărul lor ar putea creşte, având în vedere că cererile pot fi depuse până la 1 aprilie, potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie.

„Avem înregistrate 5.875 dosare de înscriere până acum şi au mai venit din teren încă 150 de cereri de înscriere aflate în curs de verificare şi înregistrare, aşadar sunt peste 6.000 de fermieri care au depus documentele pentru înscriere în program”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Gabriela Andronie.

Directorul DAJ Olt a adăugat că în judeţ sunt fermierii care vor reuşi să recolteze tomate în prima jumătate a lunii aprilie, astfel că de Paşte vor ajunge pe piaţă tomate româneşti produse în Olt.

Anul trecut, prin programul pentru susţinerea producţiei de tomate au beneficiat de ajutor de minimis 5.711 fermieri care au obţinut şi livrat tomate în perioada aprilie – iunie, iar prin programul pentru legume din a doua jumătate a anului au primit ajutor de minimis 5.845 de legumicultori (producători de tomate, ardei etc).

În anul 2023, cuantumul ajutorului de minimis pentru producătorii de tomate în spaţii protejate va fi în valoare de 3.000 euro/1000 mp/beneficiar.

Cererile se vor depune până cel târziu la data de 1 aprilie 2023, iar valorificarea producţiei se va face până la data de 30 iunie 2023, inclusiv.

Ca element de noutate, pentru simplificarea aplicării programului, în 2023 se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de potenţialii beneficiari cu cel puţin 10 zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeţei înfiinţate, precum şi evaluarea producţiei de tomate înainte de recoltare.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți