33.2 C
Slatina
marți,23 iulie,2024

Ultimele Articole

PSD nu susţine proiectul PNL prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice

- Advertisement -

PSD a anunţat, marţi, că nu susţine propunerea legislativă iniţiată de PNL prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice.

„În forma actuală proiectul de lege intrat marţi în dezbatere la Senat este de natură să intimideze organizarea şi participarea la demonstraţii sau mitinguri de protest, ceea ce afectează însuşi fundamentul democraţiei. Libertatea de exprimare şi libertatea întrunirilor sunt garantate de Constituţia României şi nu pot fi îngrădite în niciun fel”, se arată într-un comunicat de presă al PSD, remis AGERPRES.

Potrivit social-democraţilor, „poporul român este suveran”, iar cetăţenii trebuie să aibă libertatea de a-şi exprima public nemulţumirile faţă de cei aleşi, fără a fi intimidaţi sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea.

„Prin urmare, PSD nu va vota proiectul de lege în forma actuală. În cadrul dezbaterilor, parlamentarii PSD vor solicita eliminarea amendamentului propus de PNL prin care cei care participă la proteste riscă să fie sancţionaţi direct cu închisoarea pentru că îndrăznesc să critice autorităţile publice sau decidenţii politici. Proiectul de lege iniţiat de parlamentarii PNL propune modificarea articolului 371 din Codul penal, astfel încât tulburarea ordinii publice, inclusiv prin atingerea demnităţii persoanei, să fie pedepsită cu închisoare între 1 şi 5 ani sau pentru formele agravante cu închisoare de la 2 la 7 ani. În forma actuală, aceleaşi fapte se pedepsesc cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”, se precizează în comunicat.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți