14.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Tânăr de 33 de ani, băut bine în mijlocul zilei. Polițiștii au oprit autoturismul pe care îl conducea pe o stradă din Slatina

- Advertisement -
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Grădiște, din municipiul Slatina, au oprit joi, în mijlocul zilei, pentru control, un autoturism la volanul căruia se află un tânăr slătinean de 33 de ani. Bărbatul a fost tras pe dreapta în jurul orei 12:00, oamenii legii constatând că acesta era într-o stare avansată de ebrietate.
În urma testării cu aparul alcooltest, s-a constatat că acesta avea peste un miligram pe litru alcool în aerul expirat, iar oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele șoferului.
„Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți