3.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Alți 44 de soldați profesioniști – servanți lucrează la ISU Olt. Noii ostași au depus Jurământul militar

- Advertisement -

„Eu! Soldat (…) Jur! Credință Patriei mele, România! Jur! Să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții! Jur! Să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare!
Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Acestea au fost cuvintele care au răsunat luni, după ora prânzului, în curtea sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, din municipiul Slatina. Rostiste în cor, acestea au emoționat nu doar invitații, ci și familiile tinerilor care din 3 aprilie vor lucra în cadrul ISU.

Este al doilea an consecutiv în care are loc un ceremonial militar și religios organizat cu ocazia depunerii jurământului militar de către cei mai tineri ostași pompieri, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, în 2023 fiind vorba de 44 de soldați profesioniști – servanți.

La acest moment unic pentru orice militar, alături de colonelul Adrian Tănase, inspectorul șef al ISU Olt, au fost autorități județene și locale, iar aici amintim prefectul de Olt Florin Homorean, subprefecții Ana Maria Ciaușu și Cosmin Floreanu, Andreea Asan, directorul Cancelariei Prefecturii Olt, Virgil Delureanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, Alexandru Berechet, viceprimar al municipiului Slatina, șefi ai instituțiilor din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, alți reprezentanți ai instituțiilor cu care ISU colaborează și, pentru prima oară, delegația româno-americană a Unității Militare 99 Deveselu, ce a fost invitată să vadă și autospecialele de intervenție ale pompierilor.

„Astăzi (luni n.r.) este o zi specială pentru dumneavoastră, ziua în care aţi jurat să serviţi patria chiar cu preţul vieţii. Vă înrolaţi într-o instituţie fundamentală a statului român a cărei principală misiune este salvarea oamenilor aflaţi în pericol. Munca dumneavoastră, dragi pompieri olteni, impresionează prin dăruirea şi profesionalismul cu care vă îndepliniţi misiunea de salvatori şi vă mulţumim pentru asta. Chiar în aceste momente, pompierii olteni intervin în situaţii de urgenţă, salvând vieți ori bunuri. Suntem mândri, deopotrivă cetăţeni şi autorităţi publice de toţi dintre dumneavoastră şi vă asigur, dragi pompieri, de tot sprijinul meu şi al instituţiei pe care o conduc în îndeplinirea misiunilor dumneavoastră. Să vă ajute şi să vă protejeze Dumneazeu în misiunile zilnice, pentru a vă întoarce teferi la familiile dumneavoastră. Vă doresc mult succes în carieră şi împliniri pe toate planurile!”, a fost mesajul transmis noilor ostași de prefectul Homorean.

Evenimentul a coincis cu încheierea primei etape de pregătire a noilor pompieri olteni.

„Depunerea Jurământului militar, coincide pentru cei 44 soldați profesioniști, cu încheierea primei etape de pregătire. După acest moment, noii noștri colegi, vor parcurge etapa de pregătire specifică pentru stingerea incendiilor, cu durata de nouă săptămâni, iar apoi vor încadra autospecialele de stingere din cadrul subunităților de intervenție”, a declarat colonelul Adrian Tănase, comandantul pompierilor olteni.

„Stimați colegi, vă solicit să învățați și să vă pregătiți continuu, să vă îndepliniți atribuțiile de serviciu într-un mod profesionist, având conștiința că beneficiarii acestei pregătiri nu sunteți numai dumneavoastră, ci și cetățenii și instituția din care faceți parte. Cu ocazia Jurământului militar, vă urez bun venit în marea familie a pompierilor și mult succes în carieră!” a mai subliniat inspectorul șef al ISU Olt.

Pe lângă depunerea jurământului militar, din eveniment a mai făcut parte și o slujbă ținută de un sobor de preoți al Episcopiei Slatinei și Romanaților, pentru ca la final să aibă loc o defilare a gărzii de onoare a ISU Olt și, bineînțeles, a noilor pompieri prin fața oficialităților prezente în curtea inspectoratului.

Totodată, din peisaj, nu puteau lipsi părinții, alți membri de familie, iubitele și prietenii celor care din această zi s-au legat pe viață de țară.

La finalul evenimentului, aceștia nu au ezitat să îi strângă în brațe pe noii pompieri olteni, să plângă, să îi felicite pentru reușită și chiar să imortalizeze momentul făcându-și selfie-uri.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți