14.2 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Două autospeciale noi pentru polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt

- Advertisement -

Ministerul Afacerilor Interne a achiziționat recent mai multe autospeciale noi ce au fost trimise Inspectoratului General al Poliției Române, iar de aici au fost repartizate, rând pe rând, către inspectoratele de poliție județene din întreaga țară. Joi, două astfel de autospeciale au ajuns și în parcul auto al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sunt două autoturisme marca BMW, an de fabricație 2022, motor cu capacitatea 2.0 litri, 194 cai putere, 4×4, cutie automată, pe benzină, acestea intrând în parcul auto al Serviciului Rutier Olt.

Potrivit agentului principal de poliție Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, noile autospeciale sunt conduse de polițiști specializați care au urmat cursuri în acest sens și vor fi folosite de oamenii legii mai ales la acțiunile ce vor avea loc pe principalele drumuri publice din județul Olt.

Totodată, reprezentantul Poliție a adăugat că în dotarea parcului auto al inspectoratului urmează să mai intre autospeciale noi și în perioada imediat următoare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți