12.2 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Patru măgari și doi cai, omorâți și aruncați pe un câmp de la marginea comunei Radomirești. Polițiștii au deschis dosar penal

- Advertisement -

Șase animale, respectiv patru măgari și doi cai, au fost omorâți și aruncați pe un câmp de la marginea comunei oltene Radomirești, iar polițiștii olteni s-au sesizat din oficiu având în vedere că în urmă cu câteva zile o asociație pentru protecția animalelor din regiunea Oltenia a făcut public un video pe rețeaua de socializare Facebook.

Polițiștii au deschis dosar penal și încearcă acum să-i identifice pe autorii oribilei fapte.

„La data de 28 aprilie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi ucis șase animale, respectiv patru asini și două cabaline, iar cadavrele acestora le-ar fi abandonat pe extravilanul comunei Radomirești. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și dispunerea măsurilor legale”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți