1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

DRDP Craiova a cerut expertiză pentru a vedea dacă poate fi redeschisă circulația anumitor mașini pe podul de peste Olt, pe DN 67 B, la Verguleasa

- Advertisement -

Zeci de localnici din Verguleasa au protestat vineri, 5 mai, în fața Prefecturii Olt, pentru a fi redeschis podul rutier peste râul Olt, de pe Drumul Național (DN) 67 B, de la ieșirea din satul Poganu, comuna Verguleasa, județul Olt, spre municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, având în vedere că fac zeci de kilometri pe rutele ocolitoare după ce podul a fost închis din martie, pentru a-și duce copiii la școală sau ca ei să meargă la serviciu. La trei zile distanță reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vin cu clarificări referitor la acest pod, despre care, potrivit unei expertize tehnice, starea acestuia nu prezintă siguranță și se recomandă închiderea circulației și construcția unui pod nou. Între timp, potrivit CNAIR, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a lansat o procedură pentru efectuarea unei expertize pentru a vedea cât de sigur este podul în vederea redeschiderii sale pentru a circula anumite vehicule.

„Podul peste Olt de la Drăgășani, de pe DN 67 B Târgu Jiu – Pitești a fost construit în 1901 și nu era prevăzut cu trotuare pietonale, acestea fiind adăugate prin lărgire în anii ’60 (1964 – 1965). În 2019, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a comandat o expertiză tehnică a podului din care a reieșit că starea tehnică nu prezintă siguranță și se recomandă închiderea circulației și construcția unui pod nou. Astfel, CNAIR a înaintat expertiza constructorului, Delta ACM SRL, și a cerut acestuia să reactualizeze proiectul tehnic conform datelor din expertiză. Urmare a faptului că antreprenorul nu a dat curs solicitărilor de a înainta proiectul tehnic actualizat conform expertizelor tehnice actualizate, contractul a fost reziliat în luna iulie 2021. Pe rolul instanței se afla un litigiu între CNAIR (DRDP Craiova) și SC Delta ACM SRL pentru rezilierea contractului la obiectivul ‘Modernizare DN67B Scoarța – Pitești kilometrul 0+000 – kilometrul 188+200′”, transmite CNAIR.

Până la soluționarea definitivă a dosarului în instanță, compania mai spune că nu poate demara procedura de achiziție publică privind reactualizarea proiect tehnic de execuție la acest obiectiv.

„În data de 8 martie s-a produs prăbușirea unei bucăți din trotuarul pietonal aflat în consolă, având o lungime de aproximativ 30 – 50 metri. La acel moment, expertul a notificat și a cerut DRDP Craiova închiderea de urgență a circulației autovehiculelor și celei pietonale pe pod pentru a nu pune în pericol viața celor care îl tranzitează. Astfel, CNAIR a dispus închiderea circulației stabilind ruta ocolitoare: DN 64 (Drăgășani) – DJ 678 C (Orlești) – DJ 678 (Buciumeni) – DN 67 B (Câmpu Mare)”, mai arată CNAIR.

Aceeași sursă mai spune că, în prezent, DRDP Craiova a lansat o procedură pentru efectuarea unei expertize din care să reiasă măsurile de punere în siguranță prin care circulația rutieră poate fi reluată pe pod doar pentru anumite categorii de autovehicule.

„Contractul pentru noua expertiză a podului de la Drăgășani are o durată de 15 zile, cu o valoare estimată de 195.000 de lei, fără TVA. Termenul de depunere a ofertelor este joi, 11 mai 2023. În paralel, DRDP Craiova a inițiat demersurile pentru lansarea unei licitații în vederea reactualizării proiectului tehnic de execuție necesar construcției unui pod nou”, au subliniat reprezentanții companiei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți