11.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Accident rutier cu o victimă pe DJ 546 A, la Brebeni

- Advertisement -

Accident de circulație vineri după-amiază pe Drumul Județean 546 A, în comuna Brebeni. Două autoturisme s-au izbit violent, în urma coliziunii unul dintre ele ajungând pe un câmp de la marginea drumului. Unul dintre șoferi a fost rănit și a ajuns la spital.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat despre producerea evenimentului în jurul orei 14:20, prin apelul de urgență 112, pentru cercetări la fața locului deplasându-se polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în accident, au fost implicate două autovehicule, respectiv o mașină condusă de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Slatina, și un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 54 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit unor surse, se pare că vinovat de producerea evenimentului ar fi chiar șoferul slătinean de 54 de ani care se afla oprit pe marginea drumului pentru a sta de vorbă cu un alt participant la trafic. În momentul în care a plecat de pe loc acesta nu a acordat prioritate de trecere mașinii condusă de condusă de șoferul de 23 de ani, intrând în coliziune cu aceasta, direcția de deplasare a ambilor conducători auto fiind Schitu spre Brebeni.

Sursa citată: Info Trafic Slatina și Royal Stance Slatina RSS (Grupuri Facebook)

Slătinenii au fost testați de oamenii legii cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul de circulație, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Din cauza evenimentului, traficul rutier în zonă s-a desfășurat cu dificultate timp de câteva zeci se minute.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți