16.2 C
Slatina
duminică,28 aprilie,2024

Ultimele Articole

O femeie din Tia Mare a murit după ce a ingerat involuntar o substanță toxică pentru stropirea legumelor

- Advertisement -

Tragedie într-o familie din comuna Tia Mare, unde acum o săptămână o femeie, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Slatina, a murit la Spitalul Orășenesc Corabia după ce a ingerat, din greșeală, o substanță toxică pentru stropit legumele din grădină.

Aceasta se afla într-o anexă a locuinței sale și era într-o sticlă de auc. Femeia a luat o gură din ea, iar în scurt timp i s-a făcut rău și a căzut la pământ.

Soțul a fost cel care a găsit-o în stare de inconștiență și a sunat la 112, cerând ajutor cadrelor medicale. A fost resuscitată și transportată la spital, dar din păcate nu a mai putut fi salvată.

„La data de 11 mai 2023, în jurul orei 17:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Tia Mare, cu privire la faptul că o persoană ar fi ingerat o substanță toxică. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Corabia, care, din primele verificări, au identificat o femeie, în vârstă de 43 de ani, din comuna Tia Mare, care fiind cea care a băut din greșeală substanța. Femeia a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Orășenesc Corabia, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a decedat. Trupul acesteia a fost depus la morga Spitalului Orășenesc Corabia, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

În urma nenorocirii, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți