0.2 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ambasadorul Serbiei în România, vizită la fabrica de țevi Artrom Steel Tubes din Slatina

- Advertisement -

Artrom Steel Tubes este una dintre cele mai importante întreprinderi de țevi din Europa, cu operațiuni în România la Reșița și Slatina, iar la sfârșitul săptămânii trecute a orimit vizita Excelenței Sale Stefan Tomašević, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Serbia în România.

Potrivit unui comunicat remis de reprezentanții fabricii de țevi de pe platforma industrială a Slatinei, Ambasadorul Serbiei în România a fost întâmpinat de Adrian Popescu, președintele Consiliului de Administrație al companiei, și de Cristian Drînciu, director general.

„În cadrul acestei întrevederi, Ambasadorul Serbiei s-a interesat de activitatea Grupului Artrom, a vizitat uzina de țevi din Slatina și s-a arătat încântat de perspectivele companiei”, se precizează în comunicatul remis de Artrom.

La sfârșitul anului 2022, Artrom Steel Tubes (fosta întreprindere TMK Artrom) a fost achiziționată de Grupul Hefestos Capital, specializat în investment banking, cu sediul în Belgrad și operațiuni în Europa, Asia și Africa.

În urma tranzacției, Artrom a devenit cea mai mare companie deținută de investitori din Serbia în România.

„Întreprinderea produce la uzina siderurgică din Reșița oțelul necesar uzinei de țevi din Slatina, de unde se livrează produse în principal in Europa si America, având ca agenți comerciali sucursalele sale din Europa și SUA. Companiile Artrom din România însumează circa 2.350 de angajaţi (1550 în Slatina, 770 în Reșița și circa 30 în reprezentanțele din Europa și SUA) şi afaceri de 2 miliarde de lei, din care 85% din exportul produselor către cei peste 600 de clienți din Europa și America”, mai transmit reprezentanții Artrom Steel Tubes.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți