8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Darius Vâlcov s-a predat în Italia. Fostul ministru al Finanțelor a fost condamnat la 6 ani de închisoare

- Advertisement -

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanețelor, s-a predat, marți, la o secție de poliție din Portici, o localitate de lângă Napoli, Italia, scrie napoli.corriere.it.

Darius Vâlcov dusese dat în urmărire internațională la începutul lunii mai. El a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare în dosarul tablourilor pentru trafic de influență și spălare de bani.

Procesul în urma căruia Darius Vâlcov a fost condamnat la închisoare a durat opt ani. Luna trecută, într-un alt dosar de corupție, unde primise pe fond o condamnare de șase ani, a scăpat de pedeapsă după ce faptele s-au prescris.

Vâlcov a comis infracțiunile de care a fost găsit vinovat acum peste 10 ani, pe când era primar al municipiului Slatina. La acea vreme ar fi încasat peste un milion și jumătate de euro – șpagă după ce a intervenit pentru ca un om de afaceri să câștige mai multe contracte cu autoritățile publice.

Cu sacoșa, plicul și chiar cu portbagajul – au stabilit anchetatorii că primea șpagă fostul ministru al finanțelor. Vâlcov și-ar fi negociat mita în cimitir, dar acesta a respins acuzația întotdeauna.

Banii i-a investit apoi în lingouri de aur – descoperite într-un seif ascuns într-o casă din Osica de Sus – Olt și în 172 de tablouri de valoare, ascunse în pereți, ori acasă la apropiați.

Vâlcov și-ar fi dorit să își deschidă o galerie de artă. Avea tablouri semnate de Auguste Renoir, Jean Coteau, Aurel Acasandrei ori Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian sau Corneliu Baba.

I-au fost luate și instanța i-a menținut sechestrul pe bunuri în valoare de 2 milioane de dolari.

Alături de Darius Vâlcov, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat și pe complicii lui – printre care și fostul primar al municipiului Slatina, Mănel Prina. Acesta din urmă a fost dat în urmărire națională după ce nu a fost găsit de poliție acasă. El trebuie să facă patru ani și jumătate de închisoare.

Sursa: stirileprotv.ro (napoli.corriere.it)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți