2.6 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Festivalul „Călușului Oltenesc”, în șase localități din județ. „Călușul Românesc” de la Caracal a ajuns la a 52-a ediție

- Advertisement -

Festivalul „Călușului Oltenesc” a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 3 și se va desfăsura în prima săptămână de după Rusalii în nu mai puțin de șase localități din județ. Așadar, evenimentul cultural artistic are loc în perioada 4 – 11 iunie, la Dobroteasa – 4 iunie, Tia Mare – 5 iunie, Radomirești – 7 iunie, Poboru – 9 iunie, Vădastra – 10 iunie și Caracal – 11 iunie. Foaierul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina a fost gazda a prezentării acestei manifestări importante, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor care îl organizează, dar și primari din câteva localități unde vor ajunge zeci de cete de călușari. La finalul festivalului, respectiv în perioada 9 – 11 iunie, municipiul Caracal va fi locația de desfășurare a Festivalului Internațional de Folclor „Călușul Românesc”, care este la ediția 52.

Cetele vor juca călușul în țărână, în curțile oamenilor, dar și prin piețe și târguri.

„Călușul nu mai este demult un joc, este o stare de spirit, este un mod de a fi, este o sărbătoare, este o emblemă a poporului nostru, fiind în patrimoniul UNESCO. Județul nostru și-a câștigat locul de centrul călușului oltenesc, sunt ani și ani de muncă a călușarilor, a instituțiilor, sunt 50 și ceva de ani la Caracal, 20 de ani la Slatina, 10 – 15 ani la Dobroteasa. Alături de călușari, de instituții, am reușit să aducem la această dimensiune călușul românesc. Județul Olt se mândrește cu un număr de 70 de formații de călușari și ansambluri, ne dorim să creștem acest număr atât cantitativ, cât și calitativ. Începem cu concursul cetelor de călușari de la Dobroteasa, care aduce călușul în piețe și târguri, așa cum se juca pe vremuri, după care vor fi patru localități: Tia Mare, Radomirești, Poboru și Vădastra, unde copiii noștri vor juca călușul în curțile oamenilor, așa cum se dansa. În ultima zi, pe 11 iunie, vom fi la Caracal, firesc, călușul se dansează și la oraș. La Caracal se va desfășura Festivalul ‘Călușului Românesc’, însă în cadrul ediției a treia a Festivalului ‘Călușul Oltenesc’ vorbim de jocul călușului în cadrul activității ‘Călușul în cartiere'”, a declarat Ilie Brăileanu, director al Palatului Copiilor Slatina, unul dintre organizatori.

Proiectul este unul laborios, care face din județul Olt patria călușului, spune Viorel Pintea, directorul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt: „Festivalul Călușul Oltenesc, cea de a treia ediție, un proiect ce se va desfășura în șase centre, finanțat de CJ Olt, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, este un proiect laborios, care mișcă lumea în tot județul, care ne face cinste și onoare, pentru că județul Olt s-a impus ca patrie a călușului. Este cea mai mare concentrare de localități, de vetre ale călușului care sunt recunoscute la nivel național și chiar internațional. Centrul Județean de Cultură și Artă Olt pune la dispoziție o logistică amplă în ceea ce privește mijloacele de transport, gustări pentru copii, personal autorizat de cercetare, Ansamblul Folcloric Doina Oltului, care va susține anumite momente, pune la dispoziție personalul de specialitate din cadrul Școlii Populare de Arte, Secția Arte și Meșteșuguri, care patronează 17 clase de joc popular și implicit, prin experții și maeștrii coregrafi, este parte la acest proiect. Ne bucurăm de aprecierea și colaborarea primarilor și a acestor centre care au un important rol, pentru că sunt co-organizatori”.

50 de gospodării din Radomirești vor fi colindate de călușari

Nicușor Sîia, primarul din Radomirești, a detaliat momentele pregătite pentru ziua de 7 iunie când 50 de gospodării din comună vor fi colindate de cetele de călușari.

„Mă bucur că localitatea Radomirești va fi gazda acestui Festival al Călușului Oltenesc, ediția a III-a. Cetățenii au fost informați că în curțile lor vor dansa zece cete de călușari din Olt, avem inclusiv tabelul cu cele 50 de gospodării. Oamenii au fost foarte bucuroși că se va juca călușul în curțile lor. Avem și noi în satul Crăciunei o ceată de călușari, un căluș mai tradițional. Va fi un spectacol susținut de ‘Doina Oltului’, după ora 16:00, spectacolul se va termina cu un foc de artificii, sperăm ca vremea să fie frumoasă”, a declarat edilul.

Și la Poboru ajung călușarii, pentru prima oară cetele oprindu-se chiar în gospodăria lui Iulian Bărăscu, primarul comunei: „Vreau să vă spun că sunt deosebit de încântat, atât eu, cât și locuitorii comunei Poboru, pentru că cei implicați în acest eveniment și-au îndreptat atenția și către comuna Poboru, care este un punct însemnat de cultură în județ, de păstrare a tradiției și va fi în continuare, pentru că ducem mai departe tradiția, să încurajăm tinerii să joace călușul, dar tinerii sunt tot mai puțini preocupați de acest lucru. La Poboru se joacă călușul de foarte mult timp, sper să ducem mai departe acest obicei. (…) La mine în gospodărie vor juca pentru prima oară cetele de călușari”.

Sorin Rădulescu, primar al comunei Vădastra, a spus că localitatea pe care o administreaza este leagăn al culturii naţionale și judeţene.

„Cultura de Vădastra, veche de 3.000 de ani, este reprezentată la toate nivelurile şi prezentată atât de cărţile de istorie, cât şi în diverse scrieri de-a lungul timpului. Asta reprezintă baza existenţiei zonei. Vreau să vă zic că în momentul în care am fost informat de domnul director Brăileanu, referitor la faptul că vom organiza acest eveniment în data de 10 iunie, la Vădastra, am simţit o mândrie aparte. Mi-am adus aminte de Moromeţii, de film, de momentul în care în curtea lui Bălosu jucau căluşarii, transmiţând o grămadă de sentimente şi o grămadă de idei. Reeditarea acestui moment, pentru că la Vădastra în perioada interbelică era prezent căluşul. M-am uitat în ultima perioadă în arhivele comunei şi am văzut că erau formaţii care jucau şi în perioada de Rusalii umbla şi vorba ‘Să nu te ia din căluş!’. Momentul din data de 10 iunie reprezintă o manifestare cum n-a mai fost în localitatea Vădastra de mult timp şi sper să ne ridicăm la înălţimea onoarei pe care ne-au făcut-o organizatorii, împreună cu Consiliul Judeţean, sau mai bine spus Consiliul Judeţean, împreună cu toţi ceilalţi. Noi, ca şi comună, ca şi cetăţeni, eu ca primar, reprezentant al Primăriei Vădastra, voi face tot ce este posibil omeneşte ca acest eveniment să rămână un punct de referinţă în tot ceea ce s-a desfăşurat de-a lungul timpului în judeţul Olt”, a declarat edilul.

Ansambluri din Serbia și Bulgaria, la Caracal

Caracalul găzduiește Festivalul „Călușului Românesc”, ediția 52, iar Bogdan Mihuți, directorul Centrului Cultural „Radu Șerban” Caracal, a vorbit despre acesta. Aici, în ultima zi a evenimentului, pe 11 iunie, vor ajunge prin cartiere și cetele de călușari implicate în Festivalul „Călușul Oltenesc”.

„Se va desfăşura pe o perioadă de trei zile, începând cu data de 9 iunie, va exista o paradă a portului popular, începând cu ora 17:00. Deschiderea oficială a căluşului va fi pe platoul administrativ din faţa primăriei, de la ora 18:00, iar la ora 19:00 se va desfăşura concursul căluşăresc la Teatrul de Vară din Caracal. Sâmbătă, începând cu ora 19:00, va continua concursul de dans, iar duminică, de la ora 11:00, cum spunea şi domnul director, vor avea loc demonstraţii în patru puncte din oraşul Caracal însemnând în faţă la Piaţa Agroalimentară, în cartierul HCC, în cartierul Libertăţii şi în cartierul Gară. Demonstraţiile vor avea loc timp de o oră, după care ne vom întâlni în parc să mai discutăm cu cei angrenaţi în dans. De la ora 13:00, va avea loc la Primăria Caracal, tot duminică, simpozionul ‘Căluşul Identitate Românească’, iar la ora 19:00 avea loc Gala Laureaţilor. Anul acesta, avem mai multe cete de căluşari din diferite judeţe, din Olt, Argeş, Dolj, Vâlcea, de la Sibiu, dar şi ansambluri din străinătate, din Serbia şi Bulgaria. Vreau să-i mulţumesc şi domnului primar Ion Doldurea pentru sprijinul acordat, în cadrul Festivalului ‘Călușul Oltenesc’, în gospodăria sa, jucându-se duminică, 11 iunie, acest joc bărbătesc”, a declarat Bogdan Mihuți.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți