6.2 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

S-au finalizat lucrările de pe strada Tunari din Slatina. Trei benzi de circulație și 24 de locuri de parcare noi amenajate

- Advertisement -

Condiții de trafic la standarde europene pe strada Tunari, din municipiul Slatina, atât pentru conducătorii auto, cât și pentru pietoni. S-au finalizat lucrările realizate pe această arteră, în ultimele luni, iar printre investițiile realizate se numără cele trei benzi pe care se poate circula acum, în loc de două cum era până acum, dar și un număr de 24 de locuri de parcare noi amenajate.

Pentru a putea fi pusă în circulație așa cum trebuie, Emil Moț, primarul Slatinei, a spus că a fost nevoie să fie încheiate și intervențiile realizate de echipele de la Apă și Canalizare, inclusiv cele de la Gaze. Totodată, zilele trecute s-a turnat și ultimul strat de asfalt pe această stradă, trotuarele fiind și acestea modernizate.

„Dragi slătineni! După finalizarea intervențiilor Companiei de Apă Olt și Engie Distrigaz Sud Rețele, în cadrul cărora s-au înlocuit rețelele de apă, canalizare și gaze, strada Tunari a fost redată integral circulației, fiind finalizate lucrările de supralărgire a părții carosabile, de amenajare a 24 de locuri noi de parcare, precum și a trotuarelor. În prezent circulația auto se desfășoară pe toate cele trei benzi de circulație, respectiv două benzi pe sensul dinspre strada Drăgănești spre Bulevardul Alexandru Ioan Cuza și o bandă din sensul opus”, a declarat edilul municipiului.

Proiectul „Reabilitarea străzii Tunari” a avut o valoare de peste 1,7 milioane de lei, iar garanția lucrărilor, potrivit reprezentanților administrației publice locale, este de cinci ani de la data recepției acestora.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți