22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Slatina. Două autoturisme implicate într-un grav accident produs în sensul giratoriu din zona Vălcea

- Advertisement -

Accident se circulație soldat cu urmări grave produs miercuri seara, în jurul orei 22:00, în zona sensului giratoriu de la Vălcea, municipiul Slatina. Primele informații arată că două mașini, dintre care una destinată pentru categoria de vârstă 16 ani, s-au izbit violent, iar în urma impactului ambele au ajuns pe trotuarul se pe marginea drumului și au fost serios avariate.

Mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt și SMURD de la Detașamentul Slatina al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au ajuns la fața locului pentru a acorda primul ajutor persoanelor care se aflau în mașini, iar din primele date două dintre acestea au suferit leziuni mai grave ce au necesitat transportul la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina pentru investigații amănunțite.

Potrivit unor surse, evenimentul rutier s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate în sensul giratoriu de la intersecţia Bulevardului Alexandru Ioan Cuza cu strada Ecaterina Teodoroiu.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Slatina au ajuns și ei la fața locului pentru efectuarea de cercetări și stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul.

Oamenii legii spun că în eveniment a fost implicată și o a treia mașină.

Revenim cu detalii.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți