17.3 C
Slatina
marți,30 aprilie,2024

Ultimele Articole

Tânăr din Brâncoveni cu dosar penal după ce a condus o mașină băut bine și fâră permis auto

- Advertisement -

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Brâncoveni, s-a ales cu dosar penal după ce, în data de 12 iunie, în jurul orei 00:10, polițiștii Secției de Poliție Rurală 8 Perieți, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Școlii, din comuna Schitu, au oprit pentru control un autoturismul pe care îl conducea și au constatat că era într-o stare avansată de ebrietate, având peste un miligram pe litru (mg/l) alcool pur în aerul expirat.

În plus, acesta nu avea nici permis auto.

„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Șoferul a fost condus la o unitate spitalicească, însă acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, iar în cauză polițiștii au întocmit, pe numele său, dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți