23.1 C
Slatina
joi,3 octombrie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri, acțiune fulger pe drumurile din Caracal. Un șofer conducea băut pe Calea București

- Advertisement -

Polițiștii olteni au organizat miercuri seară o razie, cu efective mărite, pe drumurile publice din municipiul Caracal, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Pe parcursul a trei ore, respectiv în intervalul orar 19:00 – 22:00, s-au dat peste 50 de amenzi, trei șoferi au rămas poetoni, fiindu-le reținute permisele auto, iar un conducător auto s-a ales cu dosar penal fiind depistat la volan sub influența alcoolului.

20 de polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost angrenați în cadrul acțiunii organizate de Serviciul Rutier Olt.

„Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, dar și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei. Dintre acestea, 53 au fost aplicate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat agent de poliție Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit sursei citate, ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut trei permise de conducere, opt certificate de înmatriculare, două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind constatată și o infracțiune la regimul rutier.

Caracalean cu rezultat pozitiv în urma testării cu aparatul alcooltest

În cadrul activităților, în jurul orei 19:45, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Calea București, din municipiul Caracal, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din localitate.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,47 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Caracal în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii rutieri au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră”, a adăugat reprezentantul Poliției Olt.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți