14.1 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Șofer rănit într-un accident produs pe DJ 546 A, până la intrare în Schitu. Două mașini s-au ciocnit violent

- Advertisement -

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Vâlcele, a ajuns la spital după ce, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16:30, autorismul pe care îl conducea a lovit o altă mașină apoi s-a răsturnat în pădurea de la marginea părții carosabilul. Accidentul de circulație s-a produs pe Drumul Județean 546 A, până la intrarea în comuna Schitu.

În urma apelului de urgență 112, pentru cercetări la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Vâlcele și un autoturism condus de un tănăr, în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 47 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat agent principal de poliție Clauiud Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit unor surse, șoferul de 47 de ani a intrat în depășire și când a revenit pe bandă a acroșat autoturismul pe care îl depășise și s-a răsturnat în afara drumului.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În urma accidentului, în zonă a mai avut loc o coliziune între două mașini. Surse locale spun că un șofer a oprit autoturismul pentru a vedea dacă este vreo persoană ce are nevoie de ajutor, vehiculul fiind lovit din spate de o altă mașină. Din fericire, nu au fost înregistrate persoane rănite și doar pagube materiale.

Sursă foto: Captură video postat pe Info Trafic Slatina – Grup Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți