19.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Agenți economici din mai multe localități ale județului, amendați de polițiști pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfășurat sâmbătă și duminică acțiuni pentru prevenirea, combaterea și sancționarea faptelor de natură contravențională și penală din domeniul economic, precum și pentru asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival. Zeci de firme au fost verificate, iar oamenii legii au amendat 14 dintre acestea pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

În cadrul acțiunilor au fost controlați 42 de operatori economici care își desfășoară activitățile în municipiul Slatina, orașele Balș și Corabia, dar și localitățile limitrofe acestora.

„La activități au fost angrenați 25 de polițiști specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. În urma controalelor, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a aproximativ 3.000 de lei, reprezentând sume de bani nejustificate de către operatorii economici. Dintre cele 17 sancțiuni contravenționale aplicate operatorilor economici, 14 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 28 din 1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și trei sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Potrivit sursei citate, astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru impunerea respectării legislației din acest domeniu de către operatorii economici și asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți