16.2 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Investiții în infrastructura rutieră și sistemul de canalizare într-un oraș și trei comune din Olt, prin proiecte depuse pe Programul „Anghel Saligny”

- Advertisement -

Adrian Ioan Veștea, noul ministru al Dezvoltării, a semnat recent alte 74 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în cuantum de peste 800 milioane de lei. Contractele semnate vizează localități din 33 de județe și contribuie la modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare și de evacuarea apelor pluviale, precum și construirea unor poduri. Pentru județul Olt s-au semnat patru contracte care vizează realizări de investiții în infrastructura rutieră și sistemul de canalizare, iar acestea vor fi realizate în orașul Potcoava și comunele Bobicești, Călui și Morunglav.

Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la aproape 50 milioane de lei, cel mai important urmând a fi implementat în orașul Potcoava – „Reabilitare, modernizare infrastructură rutieră DJ 703 C, valoarea sa fiind de peste 14,6 milioane de lei.

Celelalte trei investiții sunt: „Modernizarea infrastructurii rutiere de interes local în comuna Bobiceşti, judeţul Olt”, cu o valoare de peste 10,5 milioane de lei, „Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Călui, județul Olt”, în cuantum de 12,5 milioane lei, și „Înființare sistem de canalizare în comuna Morunglav, județul Olt”, a cărui valoare este de aproximativ 10 milioane de lei.

Legat de cele 74 de noi contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny” semnate, ministrul Veștea a declarat: „Satele și micile orașe, comunitățile care sunt în dificultate și cărora le este imposibil să-și finanțeze singure obiectivele importante de infrastructură sunt în fiecare zi pe agenda și în preocupările mele, astfel încât nicio comunitate din România să nu fie neglijată”.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate în cadrul PNI „Anghel Saligny” se ridică la 1.520, în valoare totală de aproape 17 miliarde de lei, transmite Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți