Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis duminică dimineață noi avertizări de vreme rea, iar una dintre acestea, de Cod galben, va afecta și județul Olt. Începând de la ora 10:00 a zilei de 25 iunie, pentru o perioadă de 24 de ore, respectiv până luni, 26 iunie, ora 10:00, va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țarii, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, transmit meteorogie.
De duminică, ora 11:00, și până în noaptea de 25 spre 26 iunie, ora 04:00, este valabil și un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și averse torențiale.
„Pe parcursul zilei la munte, în centrul și sud-estul țării, iar seara și noaptea mai ales în sud-est, local vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp”, mai anunță ANM.