19.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic în Olt, pe parcursul zilei de joi

- Advertisement -

Meteorologii au actualizat avertizările emise miercuri, iar pe parcursul zilei de joi, 13 iulie, județul Olt, dar și alte județe din vestul, sudul și estul României, se va afla sub incidența unui Cod portocaliu de val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic. Temperatura în termometre va fi de până la 40 de grade Celsius la umbră, noaptea fiind tot una cu temperaturi ridicate, de până la 24 de grade Celsius.

„Joi, 13 iulie, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei valul de căldură și canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 38…40 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 24 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, transmit reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

Apoi, până duminică, 16 iulie, județul Olt, dar și alte zone din țară continuă să fie sub incidența Codului galben de val de căldură și disconfort termic ridicat. Nopțile vor fi și acestea tropicale.

„Joi, valul de căldură se va extinde și va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar vineri, sâmbătă și duminică – 14, 15 și 16 iulie va persista îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic se va accentua, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) în sudul Câmpiei Române și sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38…40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18…22 de grade”, arată meteorologii.

Potrivit aceleiași surse, valul de căldură va persista și săptămâna viitoare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți