13.2 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Corăbienii invitați să voteze logo-ul orașului pe pagina de Facebook a Primăriei

- Advertisement -

Cu o vechime de 5.000 de ani de istorie pescărească, orașul de la malul Fluviului Dunărea, Corabia, va avea în curând și un logo, acesta fiind inclus în proiectul de promovare turistică a urbei. Corăbienii, dar și locuitorii din alte zone ale județului Olt, de ce nu și din țară, au la dispoziție patru variante de logo, acestea putând fi văzute și votate pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Corabia.

Postarea a fost făcut publică vineri, 13 iulie, iar corăbienii sunt invitați să voteze ce logo le place cel mai mult.

„Stimați cetățeni! Proiectul de promovare turistică a orașului Corabia include și alegerea unui logo, a unui simbol grafic ca parte a unui concept de identitate vizuală a orașului Corabia. Logo-urile prezentate în sondaj au fost create de firma de consultanță a acestui proiect. Am făcut acest sondaj de opinie pentru a obține perspectivele și opiniile dumneavoastră cu privire la acest logo. Vă mulțumim anticipat pentru timpul și contribuția dumneavoastră și vă rugăm să votați! În comentarii vă rugăm să treceți care variantă vă place: 1, 2, 3 sau 4. Mulțumim!”, se arată în postarea autorităților locale.

La doar o oră de la publicarea sondajului de opinie, postarea Primăriei Corabia strânsese aproape o sută de comentarii și distribuiri.

Majoritatea internauților care au ales până acum au fost încântați de varianta de logo cu numărul 4.

„4 este singurul OK deoarece: 1 – pare bombă/balon acel semn de lângă ‘O’, 2 – semnul e similar cu stema de pe drapelul Ucrainei, 3 – peștele de sub ‘Corabia’ nu reflectă corect, orașul nu se ‘sprijină’ pe pescuit”, este părerea unuia dintre votanți.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți