0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Polițiștii au împărțit veste reflectorizante bicicliștilor și pietonilor din Voineasa

- Advertisement -

Poliţiştii Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității al Poliției Olt, de data aceasta împreună cu polițiștii rutieri Polițiștii au împărțit veste reflectorizante bicicliștilor și pietonilor din Voineasa Poliției orașului Balș, au desfășurat sâmbătă, 22 iulie, activități informative pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați bicicliști și pietoni. Acțiunea a fost desfășurată în comuna olteană Voineasa și a avut scopul de a-i face pe biciclişti și pietoni să conştientizeze că nerespectarea regulilor de circulaţie şi lipsa echipării regulamentare îi pot transforma cu uşurinţă în victime.

În cadrul activității, polițiștii, care au beneficiat și de o sponsorizare din partea Primăriei Voineasa, au distribuit participanților la trafic vizați materiale fluorescent-reflectorizante, obiectivul principal fiind asigurarea vizibilității acestora în trafic.

„Polițiștii au purtat discuții deschise cu persoanele întâlnite cărora le-au fost împărțit veste reflectorizante, reamintindu-le acestora câteva reguli de bază atunci când se deplasează pe drumurile publice”, a declarat Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Voineștenii au aflat de la oamenii legii că pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani, să cunoască regulile de circulație și să fiți echipați corespunzător.

„Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând. Nu traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni pe bicicletă! Nu conduceți sub influența alcoolului sau a altor substanțe! Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate. Pietonii trebuie sa circule numai pe trotuare sau pe pistele special amenajate. În afara localităților, pietonii trebuie sa circule pe potecile laterale sau acostamentele drumurilor publice, iar în lipsa acestora, cât mai aproape de marginea din stânga părții carosabile, în sensul lor de mers”, sunt restul regulilor de bază de care trebuie să țină cont acești participanți la trafic.

De asemenea, oamenii legii au recomandat pietonilor să poarte peste îmbrăcăminte accesorii reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri, atunci când circulă pe timp de noapte, pe drumurile publice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți