9.1 C
Slatina
duminică,28 aprilie,2024

Ultimele Articole

S-au afișat rezultatele la Definitivat. Județul Olt, rată de promovare mică

- Advertisement -

Rezultatele obținute de candidați la proba scrisă a Definitivatului, care s-a desfășurat în județul Olt la centrul de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, au fost publicate marți, 25 iulie, ora 11:00, pe site-ul dedicat, dar și în centrul unde a avut loc examenul național. În Olt au fost 98 de candidați care au susținut proba din totalul de 107 înscriși.

Niciun candidat oltean nu a reușit să obțină media 10 la Definitivat, iar patru note au fost între 9,50 și 9,99. Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, în județ a fost înregistrată ce mai mică rată de promovare – 61,29 la sută.

Proba scrisă a fost susținută de profesori la 24 de discipline, iar cei mai mulți au fost la educatoare, limba română, literatură pentru copii și metodica activităților instructiv educative în grădinițe – 40. Alți 15 au fost la învățători, zece la educație fizică și sport, cinci la limba și literatura română, patru la matematică, tot atâția și la consiliere psihopedagogică, la fel și la psihopedagogie specială, câte trei la agricultură, biologie, engleză, câte doi candidați au fost la economic și franceză. Iar la horticultură – maiștri instructori, arte vizuale, construcții, economie, educație muzicală, geografie, industrie alimentară, mecanică, medicină generală, profesori documentariști, protecția mediului și religie s-a înscris doar câte un candidat.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Ponderea notei la proba scrisă este de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 pentru a promova examenul de Definitivat.

Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Contestațiile candidaților nemulțumiți de nota de la proba scrisă se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, în zilele de 25 iulie, până la ora 20:00, și 26 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează în data de 1 august.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți