15.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Polițiștii olteni, acțiuni preventive în trafic. Au fost vizați șoferii, bicicliștii și căruțașii

- Advertisement -

Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Biroului Siguranță Școlară și ai Secției de Poliție Rurală 3 Corabia, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfășurat sâmbătă, 5 august, în comunele limitrofe orașului Corabia, activități preventive de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile asociate conducerii unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, a substanţelor psihoactive sau fără a deţine permis de conducere. Beneficiari au fost conducătorii auto care au tranzitat drumurile publice din comunele Izbiceni și Cilieni, dar și bicicliștii și căruțașii.

„Obiectivul principal al acţiunii preventive a fost informarea participanţilor la trafic cu privire la modificările legislative, în sensul că, cei care comit un accident rutier soldat cu pierderi de vieţi omenești, în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau fără a deţine permis de conducere, vor fi condamnaţi la închisoare cu executare (Legea Anastasia). Prin aceste activități se urmărește conştientizarea participanților la trafic a pericolului la care se expun, în cazul consumului de alcool sau droguri, fiind informați și asupra consecințelor jurdice”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

Activități pe linia traficului și consumului de droguri sau a altor substanțe interzise, în mediul rural

În zilele de sâmbătă și duminică, 5 și 6 august, aceeași polițiști ai Compartimentului de Analiză Olt şi Prevenire a Criminalităţii și ai Biroului Siguranță Școlară Olt, împreună cu efective ale Jandarmeriei Olt și reprezentantul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat în mediul rural, din județul Olt, activități informativ preventive pe linia traficului și consumului de droguri sau a altor substanțe interzise, dar și a traficului de presoane.

Acțiunile au avut loc cu ocazia manifestărilor cultural artistice organizate în comunele Osica de Sus, Pleșoiu și Strejești.

„În cadrul activităților, polițiștii au desfășurat o sesiune de informare a persoanelor cu care au intrat în contact despre cauzele și consecințele consumului de droguri. Totodată, polițiștii au oferit și sfaturi pentru a nu deveni victimă a traficului de persoane”, a spus reprezentantul Poliției Olt. Potrivit lui Claudiu Șerban, polițiștii le-au mai transmis participanților instituțiile cărora le pot solicita ajutorul în situația în care devin victimele unor astfel de infracțiuni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți